În această perioadă, polițiștii Biroului Protecția Animalelor – IPJ Suceava sunt prezenți la manifestările cu public numeros organizate pe raza județului și desfășoară activități de informare în vederea respectării legislației privind protecția animalelor. ,,A venit vara și cu toții ne bucurăm de razele soarelui și căldură, însă nu trebuie sa …
iulie, 2022
mai, 2022
-
21 mai
Au intrat în vigoare noile prevederi legale privind protecția animalelor! Pedepse mult mai dure pentru cei care comit acte de violență
La data de 19 mai 2022, au intrat în vigoare noile prevederi legale privind protecția animalelor, care stabilesc sancțiuni mai aspre pentru cei care comit orice act de cruzime sau violenţă asupra acestora. La data de 16 mai 2022, în Monitorul Oficial al României, a fost publicată Legea nr. 138 …
aprilie, 2022
-
27 aprilie
Incendiu izbucnit la un adăpost de animale în Văratec. O femeie de 56 de ani a suferit un atac de panică
Militarii Detașamentului de Pompieri Suceava, împreună cu lucrători ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Dumbrăveni, au intervenit în această dimineață, 27 aprilie, cu 4 autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD B2 pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un adăpost de animale din localitatea Văratec. ,,La sosirea …