Trei persoane au fost rănite în urma unei coliziuni între două autovehicule. Accidentul s-a produs vineri seară, la Vama, iar cele trei persoane care prezentau leziuni au fost preluate de echipajele medicale, care le-au transportat la spital pentru tratament de specialitate. A fost vorba de un accident în care au …
iunie, 2025
martie, 2025
-
2 martie
Un adult și o fetiță de 5 ani au suferit leziuni în urma unui accident rutier
Un adult în vârstă de 36 de ani și o fetiță de numai 5 ani au suferit leziuni în urma unui accident rutier care a avut loc duminică, pe un drum din localitatea Șaru Dornei. Dacă adultul a refuzat transportul la spital, minora a fost preluată și transportată la spital …
martie, 2024
-
17 martie
Cinci persoane implicate într-un accident lângă Marginea
Un autoturism marca Peugeot a ajuns duminică pe un câmp din apropierea satului Marginea după ce, din motive încă necunoscute, șoferul a pierdut controlul volanului. În interior se aflau cinci persoane, care au fost monitorizate de echipajele medicale sosite la fața locului. Trei dintre cele cinci persoane din autoturism, printre …
Info Suceava Stiri Suceava, reportaje, evenimente, informatii utile