La data de 12.11.2017, în jurul orei 18.00, în timp ce conducea autoturismul pe B-dul Bucovina, din orașul Gura Humorului, pe banda a doua, un tânăr de 23 de ani, din județul Vaslui, nu a acordat prioritate de trecere unui localnic de 63 de ani, angajat regulamentar în traversarea străzii, …
Vezi detalii...Yearly Archives: 2017
Sancțiuni de peste 100.000 lei aplicate de polițiști în cadrul unei ample acțiuni pe linia prevenirii și combaterii actelor ilicite de comerț
Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul I.P.J. Suceava au organizat o amplă acţiune de verificare a mai multor unităţi economice, pentru prevenirea şi combaterea faptelor de evaziune fiscală, contrabandă și comerț ilicit. Astfel, în perioada 08.11. – 10.11.2017, Serviciul de Investigare a Criminalității Economice Suceava a organizat …
Vezi detalii...Foto: ,,Fii Treaz la Volan”. Razie cu peste 200 de polițiști, pe străzi, în baruri și discotecile din judeţ. Au fost verificate 140 de locaţii.
Peste 200 de poliţişti din cadrul structurilor de poliţie rutieră, investigaţii criminale, ordine publică, secţiilor de poliţie rurală, luptători ai Serviciului de Acţiuni Speciale – IPJ Suceava, dar şi poliţiştii Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii au asigurat şi în acest week-end un mediu civilizat de distracţie pentru tineri. …
Vezi detalii...Atenţie șoferi, nu consumaţi alcool şi vă urcaţi la volan! Dosare penale pentru şoferi inconştienţi!
Deşi în ultimele luni pe raza judeţului s-au produs mai multe tragedii rutiere generate de consumul de alcool la volan iar poliţiştii au intensificat acţiunile în teren, fiind reţinute sute de permise de conducere, în continuare unii şoferi ignoră legea dar şi responsabilitatea conducerii pe drumurile publice şi urcă băuţi …
Vezi detalii...Dosare penale la regimul rutier întocmite de poliţişti
La data de 10.11.2017, ora 09.00, o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea, a oprit pentru control pe DN 17A, din localitate, autoturismul condus de un localnic de 84 de ani. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat faptul că bărbatul are permisul de conducere reținut din data …
Vezi detalii...Evenimente rutiere cercetate de poliţişti
La data de 10.11.2017, ora 12.00, în timp ce manevra cu spatele autobuzul pe DC 67, din comuna Udeşti, un localnic de 63 de ani, a surprins şi accidentat ușor un bărbat de 90 de ani, din municipiul Suceava, care se deplasa pe partea carosabilă, prin spatele autobuzului. Cei doi …
Vezi detalii...Foto: Campania ,,Şcoli în sigurantă” la Vatra Dornei, polițiștii au organizat concursul ,,Abecedarul Rutier”
În perioada 30 octombrie – 10 noiembrie 2017 peste 25 de poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Vatra Dornei au acţionat în zona unităţilor de învăţământ pentru creşterea gradului de siguranţă a elevilor şi informarea acestora în vederea reducerii riscului infracţional şi victimal. Au fost desfăşurate 9 acţiuni punctuale la care …
Vezi detalii...Suceava: Autoturism cuprins de flăcări pe strada Mărăşeşti
Militarii Detaşamentului de Pompieri Suceava au intervenit în data de 10.11. a.c., ora 23.53, cu o autospecială pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la un autoturism, în municipiul Suceava, pe strada Mărăşeşti. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta la partea din faţă a maşinii, cu pericol de propagare la …
Vezi detalii...Incendiu la o gospodărie din localitatea Siminicea
Pompierii militari ai Detaşamentului Suceava, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă Siminicea şi Dumbrăveni, au intervenit vineri noapte, în jurul orei 23.35, cu patru autospeciale pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu, izbucnit la o casă din comuna Siminicea. La sosirea echipajelor, flăcările se manifestau în interiorul şi …
Vezi detalii...6.000 pachete cu țigări, confiscate la frontiera cu Ucraina
Polițiștii de frontieră suceveni din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmației au descoperit şi confiscat, în urma unei acțiuni specifice pe linia combaterii contrabandei desfășurate la frontiera de nord, 6.000 pachete cu țigări, ce urmau să ajungă pe piața neagră de desfacere din zonă. *În data de 10 noiembrie a.c., polițiștii de …
Vezi detalii...
Info Suceava Stiri Suceava, reportaje, evenimente, informatii utile