La 01.02.2017, ora 13.00, agenții Postului de Poliție Păltinoasa au fost sesizaţi telefonic de către un bărbat de 67 ani, din municipiul București, cu privire la faptul că persoane necunoscute, în perioada decembrie 2016 – 01.02.2017, i-au sustras din anexele pe care le deține în satul Capu Codrului, mai mulţi stâlpi metalici și mai multe scule de diverse sortimente, fără a putea preciza numărul.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,furt calificat”.
La 01.02.2017, ora 14.02, Poliţia municipiul Câmpulung Moldovenesc a fost sesizată telefonic prin SNUAU 112 de către o femeie de 72 ani, din municipiul Câmpulung Moldovenesc, cu privire la faptul că persoane necunoscute i-au sustras dintr-un dulap al locuinței sale un lănțișor din aur. Procedându-se la efectuarea cercetărilor s-a stabilit că începând cu 09.01.2017, reclamanta a găzduit într-una din camerele imobilului său spre a locui fără forme legale pe un bărbat 33 ani, din municipiul Baia Mare.
La 01.02.2017, la ora 10.00, după ce anterior a lipsit de acasă pentru o perioadă de aproximativ 30 de minute, partea vătămată a constatat lipsa din dulapul unei camere a unui lănțișor de aur și având în vedere împrejurările dispariției lănțișorului a bănuit că acesta a fost sustras de singura persoană care a mai avut acces în locuință, respectiv bărbatul primit în chirie.
În continuarea cercetărilor, s-a reuşit probarea activităţii infracţionale a bărbatului de 33 ani. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Publicitate
Info Suceava Stiri Suceava, reportaje, evenimente, informatii utile
