Prinşi în flagrant de poliţişti

În acest week-end s-a acţionat cu efective sporite pentru prevenirea faptelor de furt şi a altor infracţiuni judiciare. Astfel a fost intensificată activitatea de patrulare, fiind stabilite itinerarii în funcţie de analizele privind frecvenţa şi localizarea teritorială a faptelor de furt. În urma activităţilor desfăşurate au fost identificate în flagrant patru persoane care au comis sau au încercat să comită furturi, acţiunea poliţiştilor împiedicând punerea în executare a rezoluţilor infracţionale.

În noaptea de 02/03.02.2017, polițiștii Poliției orașului Broșteni au prins în flagrant două persoane care sustrăgeau roțile de la o remorcă tip ”trailer” ce aparține unei societăţi comerciale, care era parcată pe un drum forestier. În timp ce autorii încărcau roțile într-un autoturism, polițiștii i-au interceptat și i-au condus la sediul subunității în vederea continuării cercetărilor. Autorii furtului calificat au fost identificați ca fiind doi bărbaţi de 22 de ani și respectiv de 31 de ani, ambii din comuna Stulpicani. Prejudiciul evaluat la 3.000 lei, a fost recuperat, roțile fiind predate reprezentantului societății.

S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „furt calificat”.

La 05.02.2017, ora 01.40, echipajul de poliție aflat în serviciul de patrulare pe raza orașului Siret, s-a deplasat pe strada Mihai Teliman, cu autospeciala de poliție din dotare, ocazie cu care a intrat în interiorul Pieței Agroalimentare Siret, unde a observat două persoane de sex masculin care se ascundeau între tarabe. S-a procedat la interceptarea persoanelor care se ascundeau, totodată fiind găsite deschise ușile unei tarabe.

Cei în cauză au fost identificați ca fiind doi tineri, ambii de 17 ani, localnici, care au declarat că au deschis lacătele de la două tarabe pentru a sustrage bunuri, însă nu au reușit întrucât au fost surprinși de polițişti. Cu ocazia controlului corporal efectuat asupra celor doi minori au fost găsite lacătele de la tarabele deschise, precum și o cheie utilizată la deschiderea lacătelor. Din investigații s-a stabilit că cele două tarabe aparțin unui bărbat de 61 ani, localnic, iar cu ocazia cercetărilor acesta a precizat din tarabe nu lipsesc bunuri.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii tentativei la infracțiunea de „ furt calificat”, ce urmează a fi soluționat procedural de către polițiști.

 

Publicitate

Publicitate
obloane din aluminiu modificat

 

Publicat de: Ionel Curcan

Alte articole

Accident între Costâna și Dărmănești, din nou pe fond de consum de alcool

Un accident cu doi răniți s-a produs înainte de zorii zilei de duminică, între Costâna …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.