Foto. Incendiu la o gospodărie din localitatea Frasin

Militarii Gărzii de Intervenţie Gura Humorului şi ai Detaşamentelor de Pompieri Suceava şi Câmpulung Moldovenesc, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Stulpicani, au intervenit duminică la amiază, cu şase autospeciale şi o ambulanţă SMURD pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din oraşul Frasin.

La sosirea echipajelor, ardeau acoperişul casei şi anexele gospodăreşti, existând pericolul de propagare la întreaga locuinţă şi la bucătăria de vară (P+M). Au ars acoperişul casei pe o suprafaţă de 250 de metri pătraţi, adăpostul de animale şi magazia de lemne pe o suprafaţă de 105 metri pătraţi, acoperişul unei bucătării de vară pe 60 de metri pătraţi, circa 10 metri cubi lemn de foc şi tâmplărie din lemn. O femeie, în vârstă de 61 de ani, a suferit un atac de panică şi i s-a acordat primul ajutor medical de către echipajul SMURD. Ulterior, paramedicii au transportat-o la Centrul de Primire Urgenţe Gura Humorului pentru investigaţii suplimentare.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un cablu electric defect sau neizolat corespunzător.

Incendiul a fost lichidat la ora 21:30, iar pompierii au salvat restul casei de locuit şi al bucătăriei de vară, cu bunurile din interior.

Foto sursa ISU Suceava

 

Publicitate

Publicitate

 

Publicat de: infosuceava

Alte articole

Accident între Costâna și Dărmănești, din nou pe fond de consum de alcool

Un accident cu doi răniți s-a produs înainte de zorii zilei de duminică, între Costâna …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.