CFR Călători a anunțat că, din noaptea de 12 spre 13 iunie, intră în circulație ”Trenurile Soarelui”, dedicate călătoriilor spre litoralul Mării Negre.
Turiștii vor avea la dispoziție din partea CFR Călători 60 de trenuri directe (30 dus/30 întors) până în noaptea de 6 spre 7 septembrie inclusiv.
Pentru suceveni, intră în circulație trenul sezonier Suceava – Mangalia, care circulă tur-retur, pe timp de noapte, așa cum a fost și în ultimii mulți ani.
Conform unui comunicat al CFR Călători, ”pe lângă aceste trenuri, pasagerii din întreaga țară au la dispoziție numeroase conexiuni din București, întrucât pe magistrala București Nord – Constanța trenurile circulă în regim cadențat, cu plecări distribuite pe tot parcursul zilei. Această frecvență ridicată oferă flexibilitate în alegerea orei de călătorie, iar durata călătoriei pe distanța București Nord – Constanța este una redusă, de aproximativ 2 ore pentru trenurile InterCity și 2 ore și 20 de minute pentru InterRegio, ceea ce face deplasarea către litoral mai rapidă și mai confortabilă”.
Toate detaliile despre orarul trenului Suceava – Mangalia, tarife, disponibilitate, prețuri etc, pot fi consultate, la zi, pe www.cfrcalatori.ro
Info Suceava Stiri Suceava, reportaje, evenimente, informatii utile
