La data de 09.03.2017, în jurul orei 02.30, o patrulă din cadrul Poliţiei oraşului Vicovu de Sus, a oprit pentru control pe strada Calea Cernăuţi din localitate, autoturismul condus de un localnic de 28 de ani.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.
Vicovu de Sus
La data de 09.03.2017, ora 17.40, un echipaj rutier din cadrul Poliției orașului Vicovu de Sus a oprit pentru control pe strada Calea Bucovinei, din localitate, autoturismul condus de un bărbat de 44 de ani, din comuna Bilca. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, acesta a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cu ocazia verificării documentelor autoturismului, polițiștii au constatat faptul că, acesta are I.T.P.-ul și asigurarea obligatorie R.C.A. expirate, motiv pentru care, a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 2.305 lei, iar ca măsură complementară i-a fost reţinut certificatul şi plăcuţele de înmatriculare.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „refuz sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice”, ce va fi soluționat procedural.
Valea Bourei-Forăști
La data de 09.03.2017, ora 19.50, un echipaj rutier din cadrul Poliției municipiului Fălticeni, a oprit pentru control pe DJ 208E, pe relația Valea Bourei-Forăști, autoturismul condus de un tânăr de 21 de ani, din județul Iași. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul are permisul de conducere suspendat.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul în timp ce exercitarea dreptului de a conduce a fost suspendat”, ce va fi soluționat procedural.
Rădăuți
La data de 09.03.2017, în jurul orei 20.30, un echipaj din cadrul Serviciului Rutier Suceava, a oprit pentru control pe strada Iacob Zadik din municipiul Rădăuți, autoturismul condus de un localnic de 38 de ani. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,33 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care, a fost sancționat contravențional pentru încălcarea prevederilor O.U.G nr.195/2002.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul are permisul de conducere reţinut din 22.12.2016, pentru comiterea de infracţiuni la regimul rutier.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul în timp ce exercitarea dreptului de a conduce a fost suspendat”, ce va fi soluționat procedural.
Satu Mare
La data de 09.03.2017, ora 20.31, o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea, a oprit pentru control pe DC 41, pe raza comunei Satu Mare, mopedul condus de un localnic de 59 de ani. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto.
Întrucât emana halenă alcoolică, polițiștii i-au solicitat conducătorului mopedului să se supună testului cu aparatul etilotest, însă acesta a refuzat, motiv pentru care, a fost condus la spital, unde, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, ce va fi soluționat procedural.
Info Suceava Stiri Suceava, reportaje, evenimente, informatii utile