Un scurtcircuit, cauza unui incendiu izbucnit la o gospodărie din Stulpicani

Pompierii militari ai Gărzii de Intervenţie Gura Humorului, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Stulpicani, au intervenit sâmbătă ora 15.30, cu patru autospeciale pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o gospodărie din comuna Stulpicani.
La sosirea echipajelor, ardea astereala acoperişului casei, construită din lemn, cu învelitoare din azbociment, existând pericolul de propagare la anexele gospodăreşti. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.
A ars acoperişul casei pe o suprafaţă de 150 de metri pătraţi şi s-au degradat pereţii portanţi, obiecte de mobilier, materiale textile, aparate casnice şi electrocasnice şi alte bunuri. Cauza probabilă de izbucnire a flăcărilor a fost un scurtcircuit produs la un conductor electric defect sau neizolat corespunzător.

Incendiul a fost lichidat la ora 18:03, iar pompierii au salvat anexele gospodăreşti.

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Accident între Costâna și Dărmănești, din nou pe fond de consum de alcool

Un accident cu doi răniți s-a produs înainte de zorii zilei de duminică, între Costâna …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.