Sursa foto arhiva
Sursa foto arhiva

Vama: O localnică a fugit de la locul faptei după ce a accidentat o biciclistă

La 01.08.2017, în jurul orei 13.30, în timp ce se deplasa pe bicicletă pe DN 17, în centrul localității Vama, o localnică de 48 de ani, a fost surprinsă și accidentată ușor de un autovehicul ce se deplasa în aceeași direcție și a cărui conducător auto a efectuat o manevră de schimbare a direcției de mers spre dreapta.

După impact, conducătorul auto a plecat de fața locului.

În urma investigațiilor efectuate de polițiști, autoturismul implicat în accident a fost identificat în curtea unei locuințe, din comuna Vama, acesta fiind condus de o localnică de 35 de ani.

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „vătămarea corporală din culpă” și „părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției”, ce va fi soluționat procedural.

 

Publicitate

Publicitate

Publicat de: Ionel Curcan

Alte articole

Glafuri din piatră naturală – eleganță, durabilitate și valoare pentru orice locuință

Atunci când alegem finisajele unei locuințe, atenția la detalii face diferența dintre un spațiu obișnuit …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.