Sursa Foto Arhiva
Sursa Foto Arhiva

Tânăr din Marginea, prins cu permis de conducere fals

La 13.08.2017, ora 16.01, o patrulă de poliție a oprit pentru control pe DN 17A, în comuna Marginea, autoutilitara condusă de un localnic de 22 de ani, care a prezentat pentru control un permis de conducere auto eliberat de autoritățile ucrainene.

Întrucât existau suspiciuni cu privire la autenticitatea și valabilitatea permisului de conducere auto, polițiștii au efectuat verificări, constatând faptul că, la 22.09.2015, tânărul de 22 de ani nu figura ca fiind posesor de pașaport valid, document ce i-ar fi fost necesar în vederea trecerii frontierei în statul Ucraina sau permis de rezidență.

De asemenea, în urma interogării bazelor de date, polițiștii au constatat faptul că, acesta nu posedă permis de conducere auto eliberat de către autoritățile din România.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, complicitate la „fals material în înscrisuri oficiale”, „uz de fals” și „fals material în înscrisuri oficiale”, ce va fi soluționat procedural.

 

Publicitate
celilad-macheta

Publicat de: Ionel Curcan

Alte articole

Glafuri din piatră naturală – eleganță, durabilitate și valoare pentru orice locuință

Atunci când alegem finisajele unei locuințe, atenția la detalii face diferența dintre un spațiu obișnuit …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.