SANCŢIUNI ÎN VALOARE DE APROAPE 80.000 LEI APLICATE DE POLIŢIŞTI ÎN CADRUL UNOR ACŢIUNI DE PREVENIRE ŞI COMBATERE A INFRACŢIONALITĂŢII ECONOMICE

Prevenirea şi combaterea infracţionalităţii economice, desfăşurarea în condiţii de legalitate a actelor de comerţ, sunt priorităţi permanente ale poliţiştilor, în vederea asigurării unui mediu de afaceri care să respecte cadrul legal şi să răspundă nevoilor cetăţeanului.

În perioada 30.06 – 01.07.2016, poliţiştii din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Economice – Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava au organizat şi executat mai multe acţiuni, pe raza judeţului Suceava, pe linia prevenirii, descoperirii şi combaterea infracţiunilor şi a faptelor de natură contravenţională pe linie de evaziune fiscală, comerţ ilicit, precum şi a altor acte normative în vigoare.

De asemenea, împreună cu comisari din cadrul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Suceava, au fost desfăşurate acţiuni în sistem integrat de verificare a unor agenţi economici din judeţul Suceava, care desfăşoară activitate de primire turistică. Totodată, acţiunile desfăşurate de poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au vizat şi prevenirea și combaterea activităților ilicite din sfera traficului cu produse accizabile, a comerțului neautorizat precum și a schimbului ilegal de valută.

Au fost verificate, în total 83 de societăţi comerciale şi persoane fizice autorizate. De asemenea, au fost verificate 22 de unităţi de cazare turistică. Au fost aplicate , în total 48 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 79.100 lei. De asemenea, au fost retrase şi confiscate şi bunuri industriale sau produse expirate în valoare de cca. 5000 lei.

În cadrul verificărilor efectuate la un hostel aparţinând unei societăţi comerciale din municipiul Rădăuţi, cu o capacitate de 64 locuri de cazare, au fost identificate condiţii precare de igienă precum şi dotare deficitară a camerelor de cazare, dispunându-se sancţionarea agentului economic cu o amendă contravenţională în valoare de 10.000 lei conform O.G. 21/1992 precum şi măsura complementară de oprire temporară a furnizării de servicii de cazare până la remedierea deficienţelor.

Publicat de: Ionel Curcan

Alte articole

Bradul Putna a câștigat Liga a IV-a de fotbal fără înfrângere

Bradul Putna a câștigat ediția de campionat 2025-2026 a Ligii a IV-a de fotbal după …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.