Ministrul Agriculturii cere fermierilor suceveni să se asocieze pentru accesarea fondurilor pentru sectorul pomicol

Miercuri la Palatul Administrativ Suceava a ajuns Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, care a cerut o întâlnire cu toți fermierii din domeniul pomicol. Astfel în cadrul acestei întâlniri, Ministrul a precizat că România nu a accesat fonduri pentru sectorul pomicol. Tot el a mai adăugat că felul în care s-a elaborat măsura nu a permis utilizarea banilor în cadrul acestui subprogram.

Totodată, Ministrul le-a cerut fermierilor să se asocieze pentru a putea accesa fonduri, deoarece sunt fonduri europene care se acordă pentru producătorii din sectorul vinului, legumelor și al fructelor. Felul în care a fost gândită măsura pentru agricultură l-a nemulțumit întrucât condițiile impuse nu le permit fermierilor să acceseze fonduri.

„De fiecare dată când oficiali ai Comisiei Europene veneau în România, plecau cu lădițe de fructe și legume, deoarece calitatea lor este una extraordinară. Mulți erau șocați de gustul fructelor noastre, dar uitați că am ajuns să mâncăm din import în loc să producem noi”, a încheiat Minstrul Agriculturii.

Publicat de: Ionel Curcan

Alte articole

Peste 2.000 de pachete de țigări și peste 200 de litri de alcool, toate fără acte, ridicate din Bazar

Peste 2.200 de pachete de țigări netimbrate, în valoare de peste 58.000 de lei, precum …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.