Hoți de catalizatoare de mașini și motorină, prinși de polițiști

Un grup format din cinci persoane, printre care și un minor, a fost prins de polițiștii care le-au documentat mai multe furturi de catalizatoare de mașini, dar și motorină. Trei dintre ei au fost arestați 30 de zile, iar altul a fost plasat sub control judiciar. După una din fapte, polițiștii au reușit și realizarea unei acțiuni în flagrant, ocazie cu care au găsit 110 litri de motorină sustrasă din rezervorul unui tir. Activitatea infracțională s-a derulat în perioada 3 mai – 1 august, iar hoții au dat lovituri în comunele Pojorâta, Iacobeni, Dorna Arini, dar și pe raza orașului Broșteni. Lucrătorii Secției de Poliție Rurală 11 Pojorâta, cei care au coordonat ancheta, împreună cu lucrători de la Poliția Municipiului Câmpulung Moldovenesc, Poliția Orașului Gura Humorului, a două grupe de luptători specializați din cadrul SAS și a unor cadre ale Inspectoratului Județean de Jandarmi Suceava – Detașamentul 7 Jandarmi Câmpulung Moldovenesc, au făcut și 5 percheziții la locuințele din Frasin ale celor cinci inculpați. La percheziții s-au găsit mai multe bunuri cu valoare de probă, care au fost indisponibilizate. Este vorba de 3 autovehicule folosite pentru deplasare spre și dinspre locurile unde se derulau furturile, telefoane mobile, cartele SIM, articole de îmbrăcăminte, dar și diferite scule.

 

 

 

 

 

 

 

 

Publicitate

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Șofer beat, accident după o pătrundere pe contrasens, la Dumbrăveni. Toți cei implicați erau din Botoșani

Duminică dimineață, în jurul orei 8.00, printr-un apel la 112 s-a anunțat că pe DN …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.