La 08.08.2016, ora 20.00, în timp ce conducea mopedul pe un drum neclasificat din comuna Ilişeşti și pe care se afla ca pasager un localnic de 14 ani, un minor de 15 ani, din localitate, s-a angajat în depăşirea unui alt moped, condus de un tânăr de 23 de ani din localitate, moment în care, a pătruns pe sensul opus şi pentru a evita impactul cu autoturismul condus de un bărbat de 46 de ani din municipiul Suceava, l-a ocolit și a intrat în şanţ, după care, în coliziune cu un stâlp de iluminat public. În urma impactului, cei doi minori au suferit leziuni.
Concomitent producerii accidentului, mopedul condus de tânărul de 23 de ani a intrat în coliziune cu autoturismul care circula din sens, opus, fără a rezulta victime. Conducătorul autoturismului și tânărul de 23 de ani, au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul primului și de 0,12 mg/l alcool
pur în aerul expirat, în cazul conducătorului mopedului, după care, la spital, acestora și victimei de 15 ani, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
Cajvana
La 08.08.a.c., ora 24.00, în timp ce conducea autoturismul pe DC 43, pe raza orașului Cajvana, o femeie de 45 de ani, din localitate, nu a adaptat viteza la carosabilul acoperit cu pietriș, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a pătruns pe contrasens, unde, a acroșat atelajul hipo condus regulamentar de un localnic de 61 de ani. În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală ușoară a căruțașului și a unei femei de 56 de ani, pasageră în vehiculul cu tracțiune animală.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
Iacobeni
La 09.08.2016, ora 03.22, în timp ce conducea autobuzul pe DN 17, în afara comunei Iacobeni, un bărbat de 39 de ani, din Republica Moldova, s-a angajat în depăşirea unui autovehicul, în zona de acţiune a indicatorului „Depăşirea interzisă” şi încălcând marcajul longitudinal continuu care separă sensurile de mers, a intrat în coliziune cu autoturismul condus regulamentar din sens opus de un bărbat de 36 de ani, din orașul Frasin.
În urma accidentului, a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto de 36 de ani.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
Rădăuți
La 09.08.a.c., ora 01.25, un echipaj de poliție a identificat pe str. George Enescu, din municipiul Rădăuți, un autoturism parcat pe mijlocul căii de comunicații, la volanul căruia se afla un tânăr de 21 de ani din localitate. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, tânărul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
Info Suceava Stiri Suceava, reportaje, evenimente, informatii utile
