La data de 07.12.2016, ora 15.50, în timp ce conducea autoturismul pe str. 2 Grăniceri, din municipiul Fălticeni, un tânăr de 22 de ani, din comuna Mălini, a surprins și accidentat pe un localnic de 69 de ani, care, în calitate de pieton, s-a angajat în traversarea drumului prin loc nepermis și fără să se asigure.
Cei doi participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ pentru conducătorul auto și de 0,26 mg/l alcool pur în aerul expirat, pentru pieton, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
Info Suceava Stiri Suceava, reportaje, evenimente, informatii utile