Video. Pompierii suceveni au salvat un cerb căzut în râul Bistriţa, sat Rusca – Dorna Arina

Militarii Detaşamentului de Pompieri Vatra Dornei au intervenit cu o barcă pneumatică pentru salvarea unui cerb, care se afla în râul Bistriţa, pe raza satului Rusca, comuna Dorna Arini. Un localnic a sunat la numărul unic de urgenţă 112 şi a anunţat faptul că cerbul, probabil fugărit din pădure de o haită de lupi, a ajuns în albia râului Bistriţa şi nu mai putea ieşi din apa îngheţată, din cauza malurilor abrupte.

La sosirea pompierilor, animalul, care stătea de mai multă vreme în apa îngheţată, era în stare de hipotermie şi se mişca cu greu. Salvatorii au intervenit atât cu barca pneumatică, cât şi prin apă, şi l-au mânat până într-o zonă în care animalul a reuşit să iasă pe mal.

Chiar dacă s-au udat din cap până în picioare şi au îngheţat de frig, militarii s-au bucurat pentru că au salvat cerbul, care până la urmă s-a îndreptat spre pădurea aflată în apropiere.

Video

 

Publicitate

Publicitate

Publicat de: Ionel Curcan

Alte articole

Accident între Costâna și Dărmănești, din nou pe fond de consum de alcool

Un accident cu doi răniți s-a produs înainte de zorii zilei de duminică, între Costâna …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.