La data de 14.02.2017, în jurul orei 07.20, în timpul executării serviciului, o patrulă din cadrul Poliției orașului Vicovu de Sus a identificat în şanţul de pe marginea străzii Calea Cernăuţi din localitate, un autoturism înmatriculat în străinătate avariat, iar în parcarea unei stații peco din apropiere, pe conducătorul auto de 29 de ani din comuna Vicovu de Jos, însoțit de o femeie din aceeași localitate. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.
Stulpicani
La data de 14.02.2017, ora 12.15, o patrulă din cadrul Poliției orașului Frasin și a Postului de poliţie Stulpicani, a oprit pentru control pe DJ 177A, în localitatea Stulpicani, autoturismul condus de un localnic de 43 de ani.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul are permisul de conducere anulat.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.
Suceava
La data de 14.02.2017, ora 15.35, un echipaj rutier din cadrul Poliţiei municipiului Suceava, a oprit pentru control pe strada Ana Ipătescu din localitate, autoturismul cu număr de înmatriculare provizoriu, condus de o femeie de 31 de ani, din comuna Stulpicani.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, autoturismul are autorizaţia de circulaţie provizorie expirată din data de 11.02.2017.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat”, ce va fi soluționat procedural.
Vicovu de Sus
La data de 15.02.2017, ora 01.30, o patrulă din cadrul Poliţiei oraşului Vicovu de Sus, a oprit pentru control pe strada Calea Bucovinei din localitate, autoturismul condus de un localnic de 23 de ani.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, tânărul nu are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, având menţiunea în fişa de evidenţă auto ”cu restricţii, reţinut”.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.
Info Suceava Stiri Suceava, reportaje, evenimente, informatii utile