Dosare penale la regimul rutier întocmite de poliţişti

La 19.02.2017, ora 17.00, un echipaj rutier din cadrul Poliției municipiului Rădăuți, a oprit pentru control pe DN 17A, în interiorul comunei Marginea, autoturismul condus de un bărbat de 44 de ani, din orașul Milișăuți. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

Pătrăuţi

La 19.02.2017, ora 23.30, o patrulă din cadrul Secţiei 5 Poliţie Rurală Dărmăneşti a oprit pentru control pe un drum comunal neclasificat de pe raza comunei Pătrăuţi, în zona denumită popular „Moldoveni”, autoturismul condus de un localnic de 24 de ani. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural. Totodată, cu ocazia verificărilor, polițiștii au constatat faptul că, autoturismul are I.T.P.-ul expirat din 19.01.2017 şi poliția RCA expirată din 25.07.2016, motiv pentru care, bărbatul 24 de ani, a fost sancționat contravenţional și i s-au reținut certificatul de înmatriculare şi plăcuţele de înmatriculare ale mașinii.

C-lung Moldovenesc

La 20.02.2017, ora 03.41, un echipaj rutier din cadrul Poliției municipiului C-lung Moldovenesc, a oprit pentru control pe strada Calea Bucovinei din localitate, autoturismul condus de un localnic de 40 de ani. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

Publicat de: infosuceava

Alte articole

Accident între Costâna și Dărmănești, din nou pe fond de consum de alcool

Un accident cu doi răniți s-a produs înainte de zorii zilei de duminică, între Costâna …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.