Sursa foto arhiva
Sursa foto arhiva

Accident grav la Gălănești! Un biciclist de 13 ani accidentat mortal de un șofer vitezoman

La data de 04.03.2017, ora 23.15, în timp ce conducea autoturismul pe DN 2H, dinspre municipiul Rădăuți spre comuna Vicovu de Jos, din cauza vitezei excesive, un tânăr de 20 de ani din municipiul Rădăuți, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe trotuarul din partea dreaptă a drumului, unde, a tamponat două autoturisme parcate, după care, a surprins și accidentat mortal un minor de 13 ani, din comuna Horodnic de Jos, care se deplasa pe lângă bicicletă.

În autoturism se aflau două persoane, șoferul în vârstă de 20 de ani și un pasager în vârstă de 18 ani. Cei doi au suferit leziuni minore la nivelul feței și au fost transportați la Centrul de Primire Urgențe (CPU) al Spitalului municipal Rădăuți, pentru investigații suplimentare. Conducătorul auto de 20 de ani nu a putut fi testat cu aparatul alcooltest, însă, la spital, i s-a recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

La fața locului au ajuns și Militarii Detașamentului de Pompieri Rădăuți, cu modulul SMURD (autospecială cu accesorii pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2), pompierii au fost sprijiniți de către un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean din Rădăuți. Salvatorii au luat măsurile specifice de siguranță – au balizat zona, au deconectat bornele de la bateriile de acumulatori și au verificat eventualele scurgeri de carburanți și lubrifianți. Concomitent, alături de personalul Serviciului de Ambulanță Județean, au acordat primul ajutor medical celor implicați în accident.

Biciclistul, un băiat în vârstă de 14 ani, a fost găsit în stare de inconștiență, iar în urma manevrelor de resuscitare, din nefericire, nu s-a putut decât constata decesul.

În cauză s-a întocmit dosar penal ce va fi soluționat procedural.

 

Publicitate

Publicitate

Publicat de: Ionel Curcan

Alte articole

Glafuri din piatră naturală – eleganță, durabilitate și valoare pentru orice locuință

Atunci când alegem finisajele unei locuințe, atenția la detalii face diferența dintre un spațiu obișnuit …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.