Frătăuții Vechi, șofer băut urmărit de polițiști în trafic. Vezi cum s-a terminat aventura!

La data de 15.03.2017, în jurul orei 23.40, în timp ce acționa pe DJ 178F, pe raza comunei Frătăuții Vechi, un echipaj din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești, a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism, însă conducătorul auto nu s-a conformat, motiv pentru care, s-a procedat la urmărirea acestuia pe o distanță de circa 3 km, ocazie cu care, într-o curbă, conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un șanț.

Din accident, a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto, identificat de polițiști ca fiind un localnic de 41 de ani. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de ”vătămare corporală din culpă” și „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

 

Publicitate

Publicitate
tibeco-rosu

 

Publicat de: infosuceava

Alte articole

Glafuri din piatră naturală – eleganță, durabilitate și valoare pentru orice locuință

Atunci când alegem finisajele unei locuințe, atenția la detalii face diferența dintre un spațiu obișnuit …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.