La data de 10.04.2017, polițiștii Serviciului Investigații Criminale Suceava și ai Biroului Investigații Criminale Fălticeni, l-au identificat la adresa de domiciliu pe un bărbat de 32 de ani din municipiul Fălticeni, față de care, la 07.04.2017, autorităţile judiciare belgiene au introdus o solicitare în vederea arestării şi extrădării pentru săvârşirea unor infracțiuni contra patrimoniului.
Bărbatul, ce nu figura urmărit național, a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava care a dispus reţinerea acestuia pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Curţii de Apel Suceava.
În baza ordonanței de reținere, bărbatul de 32 de ani a fost încarcerat în arestul I.P.J. Suceava.
La data de 10.04.2017, ora 16.30, polițiștii Secţiei 12 Poliţiei Rurală Preuteşti, l-au identificat pe un bărbat de 47 de ani din comuna Dolheşti, care poseda mandat de executare a pedepsei închisorii din 10.04.2017, emis de Curtea de Apel Craiova, fiind condamnat la 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de ”asocierea la grup infracţional” cu scopul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală.
În baza mandatului, bărbatul a fost escortat și încarcerat în Penitenciarul Botoşani.
Publicitate
Info Suceava Stiri Suceava, reportaje, evenimente, informatii utile
