Sursa Foto Arhiva
Sursa Foto Arhiva

Evenimente rutiere cercetate de poliţişti

La 17.05.2017, ora 09.15, în timp ce conducea autoutilitara pe DJ 176, pe raza comunei Frumosu, un localnic de 64 de ani, s-a angajat în efectuarea manevrei de depășire a autoturismului condus de o femeie de 28 de ani, din aceeași localitate, care, a schimbat direcţia de mers fără să se asigure, intrând în coliziune cu acesta. În urma impactului, a rezultat rănirea ușoară a femeii de 28 de ani, care a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, nefiind necesară internarea.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Zvoriştea

La 17.05.2017, ora 10.55, în timp ce conducea autoturismul pe DN 29A, pe raza comunei Zvoriştea, un bărbat de 49 de ani, din municipiul Suceava, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a pătruns pe contrasens, unde, a intrat în coliziune cu autoturismul condus de un tânăr de 24 de ani, din județul Neamț. Din accident, a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto de 49 de ani, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, nefiind necesară internarea. Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Ciprian Porumbescu

La 17.05.2017, ora 16.35, în timp ce conducea autoutilitara din direcţia Ilişeşti spre centrul localităţii Ciprian Porumbescu, din cauza oboselii, un tânăr de 20 de ani, din comuna Păltinoasa, a adormit la volan, ocazie cu care, a intrat în coliziune cu atelajul hipo condus regulamentar de un bărbat de 38 de ani, din comuna Ciprian Porumbescu. În urma accidentului, a rezultat rănirea ușoară a căruţaşului, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Cei doi participanți la trafic au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Horodnic de Sus

La 18.05.2017, ora 01.50, în timp ce conducea autoturismul într-o curbă pe DN 2E, pe raza comunei Horodnic de Sus, un localnic de 37 de ani, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un șanț, după care, s-a izbit frontal de capătul unui pod.
Din accident, a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Din cauza leziunilor suferite, conducătorul auto nu a putut fi testat cu aparatul alcooltest, însă, la spital, i s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
 

Publicitate

Publicitate

Publicat de: infosuceava

Alte articole

Glafuri din piatră naturală – eleganță, durabilitate și valoare pentru orice locuință

Atunci când alegem finisajele unei locuințe, atenția la detalii face diferența dintre un spațiu obișnuit …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.