La 05.06.2017, în jurul orei 14.55, în timp ce conducea autoturismul într-o curbă pe DN 17, între localitățile Ilișești și Păltinoasa, un bărbat de 30 de ani, din județul Hunedoara, nu a adaptat viteza, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu autoturismul condus regulamentar de un bărbat de 36 de ani, din județul Botoșani. În urma accidentului, au fost răniți ușor, conducătorul auto de 30 de ani și o tânără de 21 de ani, din municipiul Suceava, pasageră în autoturismul condus de acesta, conducătorul auto de 36 de ani, o femeie de 34 de ani, o minoră de 9 ani și un minor de 5 ani, toți din județul Botoșani, pasageri în autoturismul care circula regulamentar. Victimele au fost transportate cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce vLa fața locului au intervenit modulul SMURD al Detaşamentului de Pompieri Suceava, cu o autospecială pentru descarcerare şi două ambulanţe SMURD (TIM+B2) şi două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava.a fi soluționat procedural.
Foto
Publicitate
Info Suceava Stiri Suceava, reportaje, evenimente, informatii utile



