Și polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului PF Brodina, pe timpul executării misiunii de supraveghere și control a frontierei de stat au descoperit abandonate lângă frontieră, tot ieri, trei colete care conțineau țigări de contrabandă.
Coletele au fost transportate la sediul sectorului unde, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 1.500 pachete de țigări, marca Marble, de proveniență ucraineană.
Țigările, în valoare de 17.500 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar în continuare se fac verificări pentru identificarea persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale.
Info Suceava Stiri Suceava, reportaje, evenimente, informatii utile