La 15.08.2017, ora 12.08, în timp ce conducea microbuzul pe strada Calea Unirii din municipiul Suceava, din cauza nepăstrării distanţei corespunzătoare în mers, un localnic de 42 de ani, a intrat în coliziune față-spate cu un autobuz de transport public de persoane, al cărui conducător auto, a oprit și întrucât nu existau victime și-a continuat cursa pe itinerariul prestabilit. În urma accidentului, a rezultat rănirea ușoară a unui bărbat de 62 de ani din municipiul Suceava, pasager în microbuz, care a fost transportat cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Ulterior, după aproximativ 2 ore de la producerea evenimentului rutier, la sediul Poliţiei municipiului Suceava s-a prezentat și conducătorul autobuzului. Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
Despre accidentul rutier, a fost înştiinţat și I.S.C.T.R. Suceava.
Roșiori
La 15.08.2017, ora 13.30, în timp ce conducea autoturismul pe DN 2, pe raza localității Roșiori la intersecția cu DC 9, un bărbat de 56 de ani din comuna Vadu Moldovei, nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea virajului la stânga și a intrat în coliziune cu autoturismul condus de un bărbat de 47 de ani din județul Iași, angajat deja în depășirea regulamentară a vehiculului.
În urma accidentului, a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto de 56 de ani, a unei femei de 47 de ani și a uneia de 30 de ani, ambele din județul Iași, pasagere în autoturismul care circula regulamentar. Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
Moara
La 15.08.2017, orele 14.07, în timp ce conducea autoturismul pe strada Universității din comuna Moara, spre DJ 209C, un tânăr de 19 ani din comuna Bosanci, a efectuat manevra neregulamentară de depășire a autoturismului care circula în fața sa, condus de o localnică de 38 de ani și care, era angajată în efectuarea unui viraj la stânga, intrând în coliziune. După impact, autoturismul condus de tânărul de 19 ani a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un șanț. În urma accidentului rutier, a rezultat rănirea ușoară a conducătoarei auto de 38 de ani, care a fost transportată la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
Vatra Dornei
La 16.08.2017, în jurul orei 00.22, în timp ce conducea autoturismul într-o curbă pe DN 17, în interiorul municipiului Vatra Dornei, din cauza vitezei excesive și neadaptate la condițiile de drum, un bărbat de 35 de ani din județul Bihor, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe sensul opus și a intrat în coliziune frontală cu autoutilitara condusă regulamentar de un tânăr de 23 de ani, cetățean polonez. În urma accidentului, a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto de 35 de ani, a unei femei de 38 de ani și a unui minor de 9 ani, ambii din județul Bihor, pasageri în același autoturism, care au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
Publicitate
Info Suceava Stiri Suceava, reportaje, evenimente, informatii utile
