Evenimente rutiere cercetate de poliţişti

La 16.08.2017, ora 10.33, în timp ce conducea autoturismul pe DN 2, în afara municipiului Suceava, pe fondul nepăstrării distanței regulamentare în mers, o tânără de 24 de ani, din județul Botoșani, a intrat în coliziune față – spate cu autoturismul condus regulamentar de un bărbat de 29 de ani, din municipiul Suceava

Din accident, a rezultat rănirea ușoară a conducătoarei auto de 24 de ani, a unei tinere de 21 de ani și a unui minor de 9 luni, ambii din comuna Dornești, pasageri în autoturismul care circula regulamentar.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

 

Fălticeni

La 16.08.2017, ora 12.30, în timp ce conducea autoturismul pe str. Armatei din municipiul Fălticeni, un localnic de 75 de ani, a efectuat manevra de întoarcere pe un sector de drum prevăzut cu marcaj longitudinal continuu, ocazie cu care, a fost lovit în partea laterală de autoturismul condus de un tânăr de 25 de ani,  din orașul Dolhasca, care circula în aceeași direcție de mers, pe banda a doua de mers.

În urma accidentului, a rezultat rănirea ușoară a unui bărbat de 57 de ani, din orașul Dolhasca, pasager în autoturismul condus de tânărul de 25 de ani, care a fost transportat cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

 

Suceava

La 16.08.2017, în jurul orei 14.18, în timp ce conducea autoturismul pe  str. Traian Vuia din municipiul Suceava, un localnic de 51 de ani, a efectuat un viraj spre stânga, către sediul unei societăți comercială, fără să acorde prioritate de trecere  autoturismului condus regulamentar de un bărbat de 28 de ani, din comuna Iaslovăţ, care circula din sens opus, intrând în coliziune cu acesta.

În urma accidentului, a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto de 28 de ani, care a fost transportat cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

 

Ilişeşti            

La 16.08.2017, în jurul orei 18.06, în timp ce staționa cu autoturismul pe un trotuar de pe DN 17, din comuna Ilișești, un localnic de 55 de ani, nu s-a asigurat la plecarea de pe loc și a intrat în coliziune cu autoutilitara condusă de un bărbat de 58 de ani, din oraşul Gura Humorului.

În urma accidentului, a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto de 55 de ani, care a fost transportat cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul bărbatului de 58 de ani și de 0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul victimei de 55 de ani, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de  „vătămare corporală din culpă” şi „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, ce va fi soluționat procedural.

Publicitate

Publicitate
serjexim

 

Publicat de: Ionel Curcan

Alte articole

Glafuri din piatră naturală – eleganță, durabilitate și valoare pentru orice locuință

Atunci când alegem finisajele unei locuințe, atenția la detalii face diferența dintre un spațiu obișnuit …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.