Este una dintre manifestările care au intrat în tradiţia rădăuţeană şi care antrenează de fiecare dată o mare forţă umană, atât din partea concurenţilor, meşteri olari de pe toate meleagurile ţării, dar şi din străinătate, cât şi din partea vizitatorilor, localnici şi turişti aflaţi în trecere prin zonă.
Cea de-a XXXV-a ediție a TÂRGULUI OLARILOR „OCHIUL DE PAUN”, organizată de către Muzeul Etnografic „Samuil și Eugenia IONEȚ” și Primăria Municipiului Rădăuți, se va desfășura pe parcursul a trei zile , în perioada 25-27 august 2017.
Manifestarea ajunsă la această ediție, a avut loc în fiecare an, fără intrerupere începând cu prima ediție din 04-07 august 1983 și are ca scop cunoașterea, popularizarea, stimularea realizării și valorificării produselor autentice specifice centrelor de olărit din țară: Baia Mare, Horezu, Brașov, Arad, Miercurea Ciuc, Corund, Deva, Dej, Galați, Pașcani, Botoșani, Dorohoi, Mureș, Marginea, Rădăuți. La ediția din acest an sunt invitați reprezentați ai acestui meșteșug din Cernăuți – Ucraina și Dorochia – Republica Moldova. Amploarea evenimentului va fi întregită de participarea unor reprezentați ai altor meșteșuguri tradiționale cum ar fi: cusături populare, sticlărie, pielărie, sculptură în lemn, împletituri, obiecte folosite în obiceiurile prilejuite de sărbătorile tradiționale, icoane, ouă încondeiate, din zona Bistrița, Odorheiul Secuiesc, Târgu Mureș și meșteri populari din zonă
Creația meșterilor olari va fi jurizată de către specialiști etnografi și reprezentați ai instituțiilor organizatoare care vor urmări păstrarea tradiției și creativitatea. În urma jurizării vor fi acordate următoarele premii: pentru păstrarea tradiției, creației și diplome de participare.
Începând cu ediția a XXXI a fost instituit marele premiu Constantin Colibaba, premiu ce va putea fi decernat o singură data în decursul activității fiecărui ceramist. Până în prezent acest premiu special a fost acordat ceramistului Cornel Sitar – Baia Mare 2013, ceramistului Mischiu Constantin Horezu 2014, Bledea Adrian – Baia Mare 2015 și Pascaniuc Dumitru din Marginea 2016.
Joi 24 august va avea loc premierea delegațiilor. Vineri, 25 august 2017 va avea loc deschiderea oficială a târgului, după care va urma o întâlnire cu meșterii olari în incinta muzeului unde va avea loc vernisajul expoziției speciale dedicată acestui eveniment, urmată de jurizare, apoi decernarea premiilor se va desfășuara într-un cadru festiv pe scena amenajată în piața centrală a municipiului Rădăuți, duminica 27 august 2017.
Tot în această perioadă, muzeul Etnografic organizează în holul di cadrul muzeului, o expoziție dedicată ceramicii de Marginea.
Foto
Video
Info Suceava Stiri Suceava, reportaje, evenimente, informatii utile



