La 24.08.2017, ora 07.50, un echipaj rutier din cadrul Poliției municipiului Fălticeni, a oprit pentru control pe DN 2E, în localitatea Spătărești, autoturismul condus de un bărbat de 41 de ani, din comuna Marginea. Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.
Info Suceava Stiri Suceava, reportaje, evenimente, informatii utile