Echipă formată din polițiști şi specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Suceava au confiscat material lemnos fără documente, în valoare de 11.000 lei

La data de 30.08.2017, o echipă mixtă formată din polițiști ai Serviciului de Investigarea Criminalităţii Economice Suceava şi specialişti ai Gărzii Forestiere Suceava, au organizat o acţiune de verificare a unor agenţi economici din judeţ care desfăşoară activități de exploatare, transport, debitare şi comercializare a materialului lemnos și care se sustrag de la plata taxelor şi impozitelor datorate statului.

În cadrul scţiunii  au fost aplicate 4 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 11.000 lei, toate la Legea nr.171/2010 şi s-a dispus confiscarea cantităţii de 122,06 m.c. lemn rotund de esență răşinoase, în valoare  totală de 17.963 lei şi a 30,80 m.c. lemn de foc din specia foioase, în valoare de 3.567 lei

Exemplu:

Cu ocazia controlului efectuat la  o societate comercială din comuna Fundu Moldovei, echipa de control a constatat lipsa din gestiune a cantităţii de 122,06 m.c. lemn rotund de esență răşinoase, în valoare totală de 17.963 lei şi a 30,80 m.c. lemn de foc din specia foioase, în valoare de 3.567 lei.

Publicitate

Publicitate
pensiuneaEdelweissPutna

 

Publicat de: Info Artur

Alte articole

Glafuri din piatră naturală – eleganță, durabilitate și valoare pentru orice locuință

Atunci când alegem finisajele unei locuințe, atenția la detalii face diferența dintre un spațiu obișnuit …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.