La 18.09.2017, în jurul orei 16.30, în timp ce conducea bicicleta pe contrasens pe strada Brădetului din municipiul Suceava, un tânăr de 18 ani din localitate, a intrat în coliziune cu autoturismul condus regulamentar de un bărbat de 35 de ani, din municipiul Fălticeni.
În urma accidentului, biciclistul a suferit leziuni ușoare fiind transportat cu ambulanța la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Cei doi participanți la trafic au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
La 18.09.2017, în jurul orei 19.40, în timp ce conducea motocicleta pe DJ 176, din comuna Vatra Moldoviței, un localnic de 22 de ani, s-a dezechilibrat, a părăsit partea carosabilă și a căzut.
Din accident, a rezultat rănirea ușoară a conducătorului motocicletei, care a fost transportat cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Din cauza leziunilor suferite, tânărul nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, însă, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, acesta nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă” și „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.
La 18.09.2017, în jurul orei 19.00, în timp ce conducea autoturismul pe un DC neclasificat din comuna Grănicești, în momentul în care a efectuat un viraj la stânga pentru a intra în curtea unui imobil, un bărbat de 55 de ani, din municipiul București, a fost tamponat de autoturismul condus de un localnic de 37 de ani, angajat în depășire fără să se asigure corespunzător.
În urma impactului, a rezultat avarierea celor două vehicule.
Ulterior, după circa 2 ore, întrucât acuza dureri în zona spatelui, o femeie de 60 de ani, din municipiul București, pasageră în autoturismul care circula regulamentar a solicitat ambulanța, care a transportat-o la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
Info Suceava Stiri Suceava, reportaje, evenimente, informatii utile
