La 15.10.2017, ora 21.15, în timp ce conducea autoturismul pe DN 17A, în afara localității Dornești, după o curbă, o femeie de 39 de ani, din municipiul Rădăuți, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a părăsit partea carosabilă.
Din accident, a rezultat rănirea ușoară a conducătoarei auto și a unui minor de 4 ani, din municipiul Rădăuți, pasager în autoturism, cele două victime fiind transportate cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Din cauza leziunilor suferite, conducătoarea auto nu a putut fi testată cu aparatul etilotest, însă, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
Zvoriştea
La 15.10.2017, ora 15.10, în timp ce efectua manevra de punere în mișcare a autoturismului de pe loc, un bărbat de 48 de ani, din municipiul Suceava, nu s-a asigurat corespunzător și a pătruns pe DN 29A, din comuna Zvoriștea, fără să acorde prioritate de trecere motoscuterului condus de un minor de 16 ani, din localitate, intrând în coliziune cu acesta. În urma impactului, a rezultat rănirea ușoară a pasagerei de pe scuter, o minoră de 16 ani, din aceeași localitate, care a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorul auto și cel al motoscuterului au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
Suceava
La 15.10.2017, ora 14.30, în timp ce conducea autoturismul pe strada Calea Unirii din municipiul Suceava, un tânăr de 21 de ani, din comuna Zamostea, nu a păstrat o distanţă regulamentară în mers şi a intrat în coliziune față-spate cu autoturismul condus în aceeaşi direcţie de un bărbat de 48 de ani, din județul Botoşani. În urma impactului, a rezultat rănirea ușoară a unei tinere de 24 de ani, din județul Botoșani, pasageră în autoturismul condus de tânărul de 21 de ani, care a fost transportată la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
Milișăuți
La 15.10.2017, în jurul orei 23.30, în timp ce conducea autoturismul pe DN 2H, în afara orașului Milișăuți, pe fondul lipsei de experiență, o tânără de 19 ani, din comuna Marginea, a pătruns pe acostament, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a părăsit partea carosabilă. Din accident, a rezultat rănirea ușoară a conducătoarei auto și a celor două pasagere din autoturism, o tânără de 18 ani, din orașul Milișăuți și cealaltă de 22 de ani, din comuna Horodnic de Sus. Victimele au fost transportate cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătoarea auto nu a putut fi testată la fața locului cu aparatul etilotest, însă, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
Publicitate
Info Suceava Stiri Suceava, reportaje, evenimente, informatii utile
