Mii de suceveni au participat Vineri, 01 decembrie 2017, începând cu ora 13.00 la sărbătoarea dedicată Zilei Naţionale a Romaniei. Manifestările s-au desfăşurat pe strada Ștefan cel Mare, prin fața Palatului Administrativ şi au debutat cu intonarea Imnului Naţional de către interpretul de muzică populară George Finis, a urmat apoi un ceremonial religios oficiat de un sobor de preoţi si depunerea de coroane și jerbe de flori, la monumentul Bucovina Înaripată din Piața Tricolorului, festivitatea încheindu-se cu parada militară ce a pornit din centrul Sucevei.
Au defilat prin faţa sucevenilor, a oficialităților locale și județene, trupele și tehnica de luptă din partea Ministerului Apărării și Internelor, Inspectoratul de Jandarmi Județean “Bogdan Vodă” Suceava, Scoala Militară de Subofițeri Jandarmi „Petru Rareș” din Fălticeni, Inspectoratul Pentru Situații de Urgență “Bucovina” al județului Suceava.
Cu tehnică specifică au participat Inspectoratul de Jandarmi Județean, Inspectoratul de Poliție Județean Suceava, ISU Suceava și Direcția Județeană de Informații Suceava. Din partea Ministerului Apărării Naționale, au participat cu efective, Batalionul 335 Artilerie „Alexandru cel Bun” Botoșani, iar Colegiul Militar “Stefan cel Mare” Câmpulung a participa cu două plutoane.
După paradă, tehnica si aparatura militară a fost expusă în faţa Palatului Administrativ, unde cei prezenţi, în special copii au putut să o admire şi să se fotografieze.
Foto
Video
Info Suceava Stiri Suceava, reportaje, evenimente, informatii utile



