Dosar penal pentru operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept

Poliţiştii au continuat activităţile de control în cadrul acţiunii ,,Foc de Artificii” şi au confiscat alte 480 de articole pirotehnice, după ce, cu doar o zi în urmă fuseseră confiscate alte peste 6000 de astfel de materiale. La data de 07.12.2017, în cadrul acțiunii „Foc de Artificii 2017/2018” polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Periculoase şi Serviciului Ordine Publică – I.P.J. Suceava, s-au deplasat în piaţa agroalimentară din cartierul George Enescu ( Piaţa Mică ) din municipiul Suceava unde, au surprins în flagrant pe o femeie de 57 de ani, din mun. Suceava, în timp ce oferea spre vânzare, fără autorizaţie, 480 de articole pirotehnice, din clasa pirotehnică I, articole ce au fost ridicate în vederea confiscării. S-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunii de „orice operațiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”. Chiar dacă în ultimii ani s-a înregistrat o scădere a cazurilor persoanelor rănite în urma folosirii necorespunzătoare a articolelor pirotehnice, ca urmare a măsurilor dispuse pentru prevenirea şi sancţionarea faptelor pe această linie, din păcate, nu toate persoanele înţeleg să respecte legea, punând în pericol real atât integritatea corporală a propriilor persoane cât şi a celor din jurul lor. Din nefericire, de cele mai multe ori victimele manipulării necorespunzătoare a articolelor pirotehnice sunt din rândul copiilor, fiind situaţii în care au ajuns cu răni mai uşoare sau mai grave la unităţile spitaliceşti, de la arsuri până la pierderea unor simţuri sau organe, sens în care poliţia suceveană trage un semnal de alarmă şi recomandă părinţilor supravegherea atentă a copiilor şi conştientizarea acestora cu privire la riscurile la care se expun.

Publicitate

Publicitate
mobilasecondhandsuceava

 

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Bărbat omorât într-un accident rutier. Șoferul a fugit de la locul faptei

Un bărbat în vârstă de 35 de ani a fost omorât de un șofer imprudent, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.