Fântâna Mare
La 24.12.2017, ora 21.30, în timp ce se afla cu autoturismul în afara părții carosabile, pe partea dreaptă a DN 2, pe raza comunei Fântâna Mare, un bărbat de 71 de ani, din municipiul Fălticeni, nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea manevrei de întoarcere, fiind acroșat de autoutilitara cu remorcă condusă de un bărbat de 33 de ani, cetățean moldovean, care circula în aceeași direcție de mers. În urma accidentului, a rezultat rănirea ușoară a unei femei de 48 de ani, din municipiul Fălticeni, pasageră în autoturismul condus de bărbatul de 71 de ani, care a fost transportată cu ambulanța la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
Dumbrăveni
La data de 25.12.2017, în jurul orei 05.10, în timp ce conducea autoturismul pe str. Siliștea Deal din comuna Dumbrăveni, un localnic de 22 de ani a încercat să evite un obstacol de pe partea carosabilă ocazie cu care a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu un stâlp nefuncțional de la iluminatul public. În urma impactului, a rezultat rănirea conducătorului auto și a celor doi pasageri din autoturism, un tânăr de 21 de ani și celălalt de 19 ani, ambii localnici. Din cauza leziunilor suferite, conducătorul auto nu a putut fi testat cu aparatul etilotest, însă, la spital, i s-au recoltat probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
Pîrteștii de Sus
La data de 25.12.2017, în jurul orei 17.10, în timp ce conducea autoturismul pe DN 2E, în interiorul localității Pîrteştii de Sus, un bărbat de 30 de ani, din comuna Cacica, a surprins și accidentat mortal un bătrân de 83 de ani, din localitate, care, în calitate de pieton, s-a angajat în traversarea drumului public prin loc nepermis şi fără să se asigure corespunzător. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
Valea Putnei
La 24.12.2017, în jurul orei 07.50, în timp ce conducea autoturismul într-o curbă, pe DN 17, pe raza localității Valea Putnei, un bărbat de 45 de ani, cetățean ucrainean, nu a adaptat viteza pe un carosabil umed, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune frontală cu un parapet metalic de pe partea dreaptă a drumului. În urma accidentului, un bărbat de 43 de ani, o femeie de 42 de ani și o minoră de 12 ani, cetățeni germani, o femeie de 41 de ani și o minoră de 13 ani, ambele cetățeni ucraineni, toți pasageri în autoturism, au suferit leziuni corporale ușoare, fiind transportați cu ambulanțele la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
Cumpărătura
La 24.12.2017, în jurul orei 15.10, în timp ce conducea autoturismul pe DN 2, în afara localității Cumpărătura, din comuna Bosanci, pe un sector de drum cu o succesiune de curbe, un bărbat de 35 de ani, din municipiul București, a pătruns ușor pe sensul opus, intrând în coliziune frontală cu autoturismul condus de un bărbat de 34 de ani, din județul Ilfov. În urma accidentului rutier, a rezultat rănirea ușoară a șase persoane, respectiv a conducătorului auto de 35 de ani și a unei femei de 29 de ani, din comuna Brodina, pasageră în autoturismul condus de acesta, a celuilalt conducător auto și a trei pasageri din vehicul, o femeie de 30 de ani și doi minori de 10 luni și 3 ani, toți din județul Ilfov, care au fost transportați cu ambulanța la spital în vederea acordării de îngrijiri medicale. Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Ulterior, la 25.12.2017, ora 02.10, I.P.J. Suceava a fost informat de personalul medical despre faptul că, din cauza complicațiilor intervenite, femeia de 29 de ani, ce era însărcinată, a decedat. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de „ucidere din culpă” și „vătămare corporală din culpă”, ce va fi soluționat procedural.
Suceava
La 23.12.2017, în jurul orei 19.15, în timp ce conducea autoturismul pe DN 2, la intrarea în municipiul Suceava, un bărbat de 39 de ani, din comuna Todireşti, s-a angajat în depăşirea unui autoturism defect, împins de mai multe persoane și condus de un tânăr de 24 de ani, din comuna Mitocu Dragomirnei, ocazie cu care, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu autoturismul condus regulamentar de un bărbat de 66 de ani, din oraşul Siret. În urma impactului, autoturismul condus de bărbatul de 66 de ani, a fost proiectat pe contrasens, unde, a intrat în coliziune cu un alt autoturism, după care, a intrat într-un șanț. Din accident, a rezultat rănirea ușoară a unei femei de 37 de ani şi a unei minore de 13 ani, ambele din municipiul Bucureşti, pasagere în autoturismul condus de bărbatul de 66 de ani. Conducătorii auto implicați în accident, au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative în toate cazurile, după care, la spital, li s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
La 27.12.2017, orele 00.05, în timp ce conducea autoturismul pe str. Calea Unirii din municipiul Suceava, din cauze necunoscute, un bărbat de 37 de ani din comuna Dărmăneşti, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi s-a izbit într-un stâlp din beton ale reţelei de electricitate amplasat pe trotuar.
În urma coliziunii, a rezultat rănirea gravă a conducătorului auto care a fost transportat cu ambulanţa la spital, însă, în jurul orei 01.25, bărbatul a decedat.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
Publicitate
Info Suceava Stiri Suceava, reportaje, evenimente, informatii utile
