Cete de mascați din comuna Fîntînele

Am participat la mul­te manifestari, ce au avut loc în ultima zi a anului în aceasta comunitate, astfel conform tradiţiei, flăcăii care vor îmbrăca costume­le căiuţilor, sau ale caprei, caută şi împacă muzicanţi (lăutari) care îi vor însoţi la parada mascaţilor, desfăşu­rată iniţial în faţa mulţimii adunate în centrul satului în ultima zi a anului, apoi se transferă pe la casele gospodarilor, ale fetelor de măritat şi pe la rude, du­când cu ei şi urăturile de bun augur.

Pluguşorul este por­nit de către copii, care, în preajma amiezei, în ziua de 31 decembrie, încep a um­bla pe la case, rostind ură­turi şi primind în schimb da­ruri, colaci, fructe sau bani după posibilităţi. Urătura cea mai des rostită este pluguşorul care reprezintă pentru agricultura ceea ce reprezintă „Mioriţa” pentru păstorit, fiind strâns legat de mitul fertilităţii. Spre seară, copiii se retrag către casele lor, alaiul pluguşoru­lui fiind amplificat de cete­le de mascaţi formate din căiuţi, urşi, capre, banda Jianu, căldărari etc.

Costumul și dansul căiuţiilor

Căiuţii sunt întâlniţi în satele din Bucovina, renu­miţi fiind dansatorii-căiuţi din Zamostea, Hârtop Dol­heşti, Zvoriştea, Fântâne­le, care impresionează prin splendoare şi eleganţă. Jo­cul căiuţilor are o valoare deosebită pentru săteni, fiind unul dintre cele mai frumoase jocuri. Tinerii ce formează grupurile de căiu­ţi sunt foarte buni dansa­tori, manifestând prin joc dinamismul şi forţa vitală a tinereţii.
Dansul căiuţilor inspiră curajul şi voinicia, vitejia celor ce plecau să-şi apere hotarele ţării sau isteţimea pe care o dovedeau la vână­toare.

Tricolorul este întot­deauna prezent la costu­mele căiuţilor. Cei care îmbracă costumul de căiuţi sunt echipaţi cu capete de cal, confecţionate din lemn şi îmbrăcate în pânză albă venind şi cu alte elemente ornamentale (oglinzi, be­teală, panglici). Capul de cal este fixat într-un suport de lemn, de obicei o covată găurită la mijloc, acoperită de o fustă din pânză albă. Peste aceste ţesături se cos elemente decorative.

Căiuţii sunt grupaţi în cete conduse de un căpitan. Jocul acestor tinerii, care interpretează dansul căiu­ţiilor, se desfăşoară faţă în faţă, liniar şi în cerc, sub comanda căpitanului, amin­tindu-ne parcă de un atac cavaleresc.
În credinţele străbune, calul avea o funcţie de apă­rare, şi protejare a caselor şi a bisericilor de duhurile rele. Astăzi jocul căiuţilor este reprezentat nu pentru semnificaţiile simbolice an­cestrale, ci pentru frumu­seţea dansului interpretat de tinerii ce îmbracă aceste costume.

Jocul ursului

Pregătirea costumului de urs pentru mascarada de Anul Nou se face din timp, cu o deosebită minuțiozita­te, capul de urs este con­fecționat dintr-un suport metallic, astfel încât să re­dea cât mai real forma de cap a animalului, peste care se întinde o piele de miel, fiind împodobit ulterior cu șiraguri de mărgele. Tinerii ce îmbracă acest costum poartă de la gât în jos un cojoc lung întors pe dos sau o blană de oaie, în mâna țin un toiag (bâtă) având la unul dintre capete un lanț scurt de care se prinde un franj de culoare rosie. De notat faptul că fiecare sat compo­nent al comunei întrunește caracteristicile tradiționa­le, participând la desfășura­rea acestor parade prin ce­tele proprii de căiuți, urși, capre etc.

Cetele de urși sunt formate din grupuri de 3 pâna la 6 personaje, în frunte cu un ursar, costumul acestuia fiind confecționat dintr-un material în care roșul este culoarea predo­minantă. Tinerii cei mai vânjoși ce îmbracă aceste măști au ocazia de a-și etala forța și iscusința, caractere întâlnite la urs. Ridicându-și ursarul pe bâte și purtat fi­ind pe umerii acestora, își fac loc prin mulțimea adu­nată la această desfășurare de parade mascate, intrând în spațiul special amenajat, scena derulîrii acestor tra­diții, în acompaniamentul tobei și al strigătelor pro­duse de către ursar. Jocul urșilor este imprimat după un ritual vechi, în care se mimează moartea ursului apoi reînvierea, rotirea în cerc și ridicarea pe toiag (bâtă), făcând parcă aluzie la depășirea iernii acestui animal prin hibernare și la venirea primăverii, simbol al regenerării vegetației. Jocul urșilor este la fel de spectaculos ca și cel al căiu­țiilor, fiind foarte apreciat. De menționat că specificul acestui joc este foarte ase­mănător, fiind întâlnit și în satele învecinate, Chilișeni, Bosanci, Poieni etc.

Jocul caprei

Un loc deosebit îl ocu­pă și jocul caprei, între jo­curile cu măști. Costumul este confecționat dintr-un cap care să redea cât mai real forma capului de ca­pră sculptat în lemn, ma­xilarul inferior este mobil, în timpul dansului acesta este acționat, fiind tras de o sfoară, producănd sunetele unei clămpăniri în ritm de fluier sau al strigăturilor in­trepretate de către cioban, cum ar fi: ța, ța, ța, căprița, ța!…

Pentru ca să corespun­dă cât mai mult cu realita­tea, capul este încadrat de două cornițe împodobite cu oglinzi și panglici, fixat apoi de un băt care se sprijină de pământ. Corpul perso­najelor care întrepretează rolul caprei este acoperit în prezent cu o scoarță, peste care se cos diferite panglici, deși, până nu demult, cos­tumul caprei era acoperit cu stuf. Astăzi, această tra­diție mai poate fi întâlnită în satele vecine, cum ar fi – Verești și Siminicea.

Dansul caprei este săl­tăreț, întrepretând rolul zvăpăiat al acestor animale, totul se desfășoară pe rit­mul și în acordul cântecelor unui fluieraș. Ca și la jocul urșilor, și la jocul caprei sunt întâlnite mai multe etape, printre care mențio­năm îmbolnăvirea, moartea și reînvierea. Cercetătorii presupun că dansul caprei provine din ceremoniile sa­cre arhaice, închinate mor­ții și renașterii divinității. Jocul caprei este cunoscut ca fiind numărul final, sub­ordonându-se cetelor de căiuți și urși.

Foto