Sursa foto arhiva
Sursa foto arhiva

Dosare penale întocmite de polițiști

La 14.11.2018, ora 17.40, în timp ce conducea autoturismul pe DN 18, pe raza comunei Ciocănești, din cauza neatenției și a faptului că utiliza în mers telefonul mobil, un localnic de 36 de ani, a părăsit partea carosabilă și a acroșat un autoturism staționat regulamentar.
În urma accidentului a rezultat avarierea celor două autoturisme.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

La 14.11.2018, ora 23.00, o patrulă din cadrul Secției 14 Poliție Rurală Vama a oprit pentru control pe DJ 176 din comuna Moldovița, autoturismul condus de un localnic de 21 de ani.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

Publicitate

Publicitate
serjexim

Publicat de: Info Artur

Alte articole

Peste 2.000 de pachete de țigări și peste 200 de litri de alcool, toate fără acte, ridicate din Bazar

Peste 2.200 de pachete de țigări netimbrate, în valoare de peste 58.000 de lei, precum …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.