Peste 1.700 pachete cu țigări ascunse într-un autoturism, depistate în Punctul de Trecere a Frontierei Siret

Poliţiştii de frontieră şi lucrătorii vamali din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Siret au descoperit ascunse într-un autoturism, condus de un cetățean român, peste 1.700 pachete de țigări de contrabandă. În dimineața zilei de 25.11.2018, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret s-au prezentat pe sensul de intrare în țară cetățeanul român D. R., în vârstă de 39 de ani. Acesta conducea un autoturism marca Volkswagen, înmatriculat în Bulgaria. Echipa mixtă de control, formată din polițiști de frontieră și lucrători vamali, a efectuat controlul amănunțit asupra autoturismului, întrucât existau suspiciuni că acesta transportă țigări de proveniență ucraineană. Astfel, în pereții laterali, în portiere și sub bancheta din spate au fost descoperite 1.760 pachete cu țigări, de proveniență ucraineană, care erau ascunse și nedeclarate în vederea sustragerii de la controlul vamal.

Țigările, a căror valoare se ridică la suma de 2.640 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar conducătorul auto a fost sancționat contravențional de către organele vamale cu amendă în valoare de 6.000 lei.

Publicitate

Publicitate
serjexim

Publicat de: Ionel Curcan

Alte articole

Peste 2.000 de pachete de țigări și peste 200 de litri de alcool, toate fără acte, ridicate din Bazar

Peste 2.200 de pachete de țigări netimbrate, în valoare de peste 58.000 de lei, precum …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.