La 22.11.2020, ora 01.40, un echipaj rutier din cadrul Poliţiei municipiului Rădăuţi a oprit pentru control pe strada General Iacob Zadik din localitate, autoturismul condus de un localnic de 17 ani.
În urma verificărilor efectuate de poliţişti în bazele de date, s-a constatat faptul că, tânărul de 17 ani nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere”, ce va fi soluţionat procedural.
La 22.11.2020, ora 01.05, o patrulă din cadrul Secției 10 Poliție Rurală Gura Humorului a oprit pentru control pe raza localităţii Mănăstirea Humorului, autoturismul condus de un localnic de
20 de ani. Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Totodată conducătorul auto a fost sancționat contravențional conform Legii 55/2020 întrucât nu și-a putut justifica motivul deplasării și nu avea asupra sa declarație pe proprie răspundereconform prevederilor în vigoare.
În cauză s-a a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de ,,conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanţe”, ce va fi soluţionat procedural.
Info Suceava Stiri Suceava, reportaje, evenimente, informatii utile
