Noul al Serviciului de Permise și Înmatriculări Auto din Suceava, comisar Marius Emilian Rusu, a fost prezentat într-o conferință de presă care a avut loc vineri, 8 decembrie, la Prefectura Suceava.
Cu această ocazie au fost prezentate și date statistice recente privind rata de promovare.
Astfel, în perioada 20 octombrie – 19 noiembrie a.c., la categoria B au fost examinați 1.867 de candidați, dintre care doar 785 de candidați au fost admiși la proba practică.
În perioada 8 noiembrie – 7 decembrie a.c., la proba teoretică au fost examinate 2.202 persoane, din care au fost admise 1.097 de persoane, în timp ce la proba practică, dintre 2.228 persoane examinate au promovat doar 846 de persoane.
Această rate de promovare de 30, maxim 50%, reprezintă și o dovadă destul de clară a faptului că fenomenul corupției de la nivelul polițiștilor examinatori a dispărut. Cel puțin la nivel de fenomen ne referim.
Neacordarea priorității în intersecții și depășirile interzise sunt cele mai frecvente motive pentru care candidații pentru obținerea permisului de conducere auto nu promovează proba practică.