34 de pacienți salvați prin implantarea de stimulatoare cardiace la Spitalul de Urgență din Suceava

Investiția de aproximativ 600.000 euro a Consiliului Județean Suceava în Laboratorul de Stimulatoare Cardiace din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgenta ”Sf. Ioan cel Nou” Suceava a salvat până acum peste 30 de vieți.

Până în prezent s-au implantat 34 de stimulatoare cardiace, proceduri efectuate atât în regim de urgență, cât și la pacienți internați prin programare.

În prezent costurile acestor proceduri sunt asigurate în întregime din fondurile proprii ale spitalului, dar se fac toate eforturile pentru includerea în programul național de sănătate pentru implantul stimulatoarelor cardiace.

Echipa laboratorului este formată din doi medici, dr. Ciprian Mitric și dr. Paul Mihai Boarescu, și asistenta Lăcrămioara Blanariu.

„Prin investițiile majore ale Consiliului Județean, Spitalul Clinic Județean de Urgență <Sf. Ioan cel Nou> Suceava ține pasul cu dezvoltarea rapidă a medicinei moderne, răspunde prompt tuturor cerințelor pacienților, oferindu-le un act medical de înaltă calitate”, se arată într-un comunicat de presă al Spitalului Județean.

Publicitate
edyand

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

O întreagă familie a ajuns la spital cu intoxicație după consumul de ciuperci

O întreagă familie din satul Pătrăuți a ajuns la spital în seara zilei de vineri, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.