În dimineața zilei de 2 aprilie, în jurul orei 9.30, polițiștii Secției Rurale Ipotești au primit o sesizare șocantă prin numărul de urgențe 112.
Preotul paroh al Bisericii cu hramul ”Sfânta Treime” Corocăiești a anunțat că un mormânt situat în cimitirul nou din sat a fost profanat.
Este vorba de cimitirul Sf. Apostol Toma iar mormântul era al unui decedat din 28 martie.
La fața locului erau ajunși deja membri familiei.
Deplasându-se la fața locului, preotul a observat că cele spuse de membrii familiei se confirmă, respectiv mormântul este săpat, pământul înlăturat iar capacul sicriului este deschis, motiv pentru care a sesizat organele de poliție prin S.N.U.A.U. 112.
Autorul faptei nu a fost greu de găsit, acesta aflându-se la fața locului
Ilie R., în vârstă de 45 de ani, care figurează cu domiciliul în Stroiești, a recunoscut comiterea faptei.
Acesta le-a spus polițiștilor că este simpatizant al cultului ”Oastea Domnului”, a fost prezent la înmormântarea din data de 28 martie 2024, și l-a visat peste noapte pe ”fratele” Viorel.
Bărbatul le-a spus polițiștilor mortul i-a transmis un semn de viață din sicriu, astfel că s-a dus și la dezgropat pentru a-l salva.
Bărbatul în vârstă de 45 de ani a fost internat în Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean.
Polițiștii au întocmit un dosar penal privind comiterea infracțiunii de profanare de cadavre sau morminte.
Bărbatul care a fost deshumat este Viorel Petrescu, un foarte cunoscut și apreciat membru al mișcării Oastea Domnului.
Info Suceava Stiri Suceava, reportaje, evenimente, informatii utile
