După demersuri și o muncă de ani de zile, traseul Mocăniței Huțulca de la Moldovița se prelungește. Noua linie va lega Mănăstirea Moldovița de restul traseului de linie îngustă din Bucovina, începând de vineri, 26 aprilie.
Noua cale ferată, cu o lungime de peste 5 km, va face legătura între comunele Vatra Moldoviței și Moldovița
În ziua inaugurării vor fi organziate mai multe curse gratuite cu plecare începând cu ora 13.00 și până la orele 19.00, din cele două puncte terminus ale noului traseu.
Organizatori au anunțat că. începând cu perioada sărbătorilor pascale, linia de peste 5 km lungime va face legătura între Mănăstirea Moldovița, aflată în apropierea Gării Vatra Moldoviței, și Gara Moldovița, de unde traseul pleacă mai departe ca și până acum pe Valea Moldoviței, până la Argel.