Doi tineri din Fălticeni fost reținuți 24 de ore în arest și apoi plasați sub control judiciar pentru comiterea mai multor infracțiuni de lovire și pentru tulburarea ordinii și liniștii.
Agresiunile au avut loc pe 16 aprilie, în jurul orei 0.30, când un localnic care se afla în bar din Fălticeni alături de doi prieteni a fost lovit de doi indivizi.
După ce a încasat mai multe lovituri, victima a fugit din incinta barului, însă a fost ajunsă din urmă în fața magazinului Carrefour din Fălticeni, unde a fost lovită din nou cu pumnii în zona feței.
Tânărul agresat, a primit îngrijiri din partea personalului de pe Serviciul de Ambulanță, refuzând ulterior să fie transportat la spital.
Agresorii au fost identificați și s-au continuat cercetările.
În data de 13 mai, după completarea probatoriului față de cei doi s-au continuat cercetările pentru comiterea infracțiunilor de ”lovire sau alte violențe” (3 fapte) și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Ambii au fost ridicați de la domiciliu și introduși în arest, în baza ordonanței pentru 24 de ore.
Ulterior, Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni a dispus măsura controlului judiciar față de cei doi, pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 14 mai.
Info Suceava Stiri Suceava, reportaje, evenimente, informatii utile
