O șoferiță în vârstă de 29 de ani și cei patru copii ai acesteia au fost implicați într-un accident rutier care s-a produs miercuri, în jurul orei 15.00, pe raza satului Pleșești, comuna Vulturești.
Din cercetările poliției rezultă că șoferița în vârstă de 29 de ani, din municipiul Fălticeni, în timp ce se afla pe raza satului Hreațca, din cauza altor preocupări la volan, a pierdut controlul asupra direcției de mers, mașina intrând în coliziune cu un cap de pod din partea dreaptă a drumului, după care s-a răsturnat pe partea carosabilă.
În urma accidentului, cei patru copii, cu vârste cuprinse între 6 luni și 7 ani, au fost transportați la spital. După ce au fost evaluați medical, copiii au plecat acasă, cu mama lor.
Așadar, accidentul a fost din fericire unul ușor.
Info Suceava Stiri Suceava, reportaje, evenimente, informatii utile
