Foto – Video: Târg caritabil de toamnă la Bosanci

Pe 24 octombrie 2024, într-o atmosferă de toamnă autentică, înveșmântat într-o explozie de culori și arome, s-a desfășurat la Bosanci, în toate cele trei școli arondate comunei: Școala Gimnazială Bosanci, Școala Primară Bosanci și Școala Primară Cumpărătura, Târgul caritabil de toamnă, devenit tradiție de acum, în cadrul Săptămânii Verzi. Această activitate este cuprinsă în cadrul Proiectului SNAC- Strategia Națională de Acțiune Comunitară, desfășurat la Școala Gimnazială Bosanci în anul 2024-2025 cu titlul „ O faptă bună în fiecare lună”, coordonat de prof. Bujorean Tamara-Loredana și prof. Brahariu Angela.

Întreaga comunitate – elevi, părinți, profesori, săteni – și-au dat mâna, al doilea an consecutiv, spre a aduce, într-un gest de solidaritate, o rază de mângâiere elevului Școlii Gimnaziale Bosanci, Filip George Alexandru, care a fost victima unui teribil accident de circulație în data de 5 octombrie 2023 și care până în prezent a trecut prin 12 operații chirurgicale. Mai are nevoie de multe alte operații pentru a se recupera și a reveni la școală, astfel că toate fondurile adunate din vânzarea produselor de la târg vor ajunge la acest copil pentru a-l susține în procesul de recuperare.

În cadrul acestui eveniment, cu bucurie, cu dezinvoltura specifică vârstei, școlarii mai mari și mai mici au realizat și și-au etalat costumele Eco, într-o paradă care a impresionat privitorii. Au confecționat și au pictat căsuțe pentru păsări, oferite printr-o tombolă celor doritori. Alături de cadre didactice și părinți, au realizat obiecte decorative (tablouri, aranjamente de toamnă, rame foto, căsuțe, bijuterii) din materiale reciclabile și bio și le-au expus spre vânzare, alături de multe bunătăți, delicii culinare pentru toți cei pofticioși.

Tarabele, pline sub povara belșugului, s-au golit treptat, toți târgoveții găsind câte ceva de cumpărat.
Au fost alături de noi și membri din consiliul elevilor de la Colegiul Național de Informatică Spiru Haret Suceava, coordonați de doamna director adjunct, prof. Tănase Dumitrița, care voluntar au realizat un atelier de face painting pentru toți copiii doritori în semn de răsplată pentru munca depusă la târg.

Directorul Școlii Gimnaziale Bosanci, prof. Morozan Ștefania Adriana, mulțumește tuturor celor implicați, comunității comunei Bosanci, domnului primar Niculai Miron, care au fost alături de noi!

La sfârșitul evenimentului s-au numărat banii adunați de la Târgul de toamnă. Suma adunată a fost o surpriză pentru fiecare dintre noi…. Ce mult bine pot face oamenii când sunt împreună pentru o cauxză bună! Mama lui Filip George Alexandru a primit, pe baza procesului verbal, 32087 lei, pe care îi va folosi în recuperarea medicală a lui George! Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Coordonatori proiect SNAC,
Prof. Bujorean Tamara-Loredana
Prof. Brahariu Angela

Video:

 

Foto:

Publicat de: infosuceava

Alte articole

Primăria Suceava a reacționat față de mesaje antisemite și acte de vandalism semnalate în centrul orașului

Primăria Municipiului Suceava a reacționat la câteva ore după ce în presa locală au apărut …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.