Trupa de folk Icarus va concerta la USV

Trupa de folk Icarus va susține un concert la Auditoriumul „Joseph Schmidt” de la Universitatea ”Ștefan cel Mare” Suceava (USV). Concertul este programat joi, 7 noiembrie, de la ora 19.00.

Costul biletelor este de 10 lei (elevi, studenți și pensionari) sau 20 lei (pentru publicul general).
Bilete se pot achiziționa de la sediul Casei de Cultură a Studenților (str. Zorilor lângă Auto Albina) sau de la intrare. Bilete online disponibile pe iabilet.ro.

„Ideea de a întemeia o formație a fost a vocalistul Andrei Cicioc și a încolțit în timpul unei șezători culturale organizată la primăria orașului Săveni. Pe parcursul timpului componența s-a modificat, actual fiind alcătuită din Cicioc Andrei – voce, chitară și Pinghireac Bogdan – chitară.
Primele reprezentații au fost pe plan local, treptat căpătând amploare prin intermediul unor concursuri și festivaluri, ajungând la nivel județean și național. Am crescut și creștem în continuare cu ajutorul prietenilor, profesorilor, artiștilor care ne-au îndrumat și al publicului iubitor de folk, care ne-au susținut și cărora ținem să le mulțumim din tot sufletul. Împreună cu voi, Icarus merge mai departe!!”, au transmis cei de la Icarus prin intermediul organizatorilor.

Publicitate
serjexim

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Nicu Alifantis va concerta pe scena Casei de Cultură din Suceava

Nicu Alifantis va concerta pe scena Casei de Cultură din Suceava în cursul săptămânii viitoare. …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Citeste politica de confidentialitate a datelor cu caracter personal