Proiect educațional ”Împreună prindem curaj” la Școala Gimnazială nr. 10 Suceava

Proiect educațional ”Împreună prindem curaj” la Școala Gimnazială nr. 10 Suceava

Școala Gimnazială nr. 10 Suceava este una dintre cele 24 de școli ale județului care implementează anul acesta proiectul educațional, intitulat ”Împreună prindem curaj”. Proiectul este lansat de Ministerul Educației și finanțat cu suma de 5000 de lei, prin Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Suceava. Selecția școlilor care derulează acest proiect s-a realizat pe baza unui formular de aplicație, depus de instituția suceveană, care a fost evaluat cu 96 de puncte din totalul de 100, plasând astfel școala pe un binemeritat loc 6, la diferență foarte strânsă, de numai 3 puncte, de școala clasată pe locul I, cu 99 de puncte.

Proiectul are ca obiective: crearea unui climat sigur, primitor și de susținere pentru elevi și părinți la nivelul unităților de învățământ; îmbunătățirea relațiilor dintre personalul școlii, familie și elevi, inclusiv a colaborării acestora în vederea susținerii victimelor să gestioneze momentul traumatic și a autorilor să-și îmbunătățească comportamentul; împuternicirea elevilor să raporteze faptele de violență și a martorilor să adopte strategii de susținere a victimelor și descurajare a comportamentelor violente ale autorilor; îmbunătățirea abilităților sociale și emoționale ale elevilor, inclusiv a capacității acestora de identificare, interpretare, exprimare și autocontrol al emoțiilor într-o manieră constructivă față de sine și față de ceilalți; conștientizarea consecințelor asociate săvârșirii unor fapte ce contravin normelor sociale și morale.

Acesta a început luna aceasta și va avea o durată de cinci luni, timp în care se vor desfășura activități specifice care vizează îndeplinirea obiectivelor stabilite. Dintre activitățile propuse în cadrul acestui proiect, menționăm: concurs de realizare a logoului proiectului, informarea elevilor despre cadrul legal privind comportamentele neadecvate, cu participarea reprezentanților Poliției și a altor instituții abilitate, activități vizând puterea exemplului pozitiv – selectarea, pe bază de opțiuni, a unui grup de elevi voluntari, din clasele a VII-a, care să desfășoare activități de relaționare cu elevii din clasele pregătitoare, teatru, vizionare de film, activități de mediere, concurs de creații literare și plastice, cu realizarea unei reviste. Proiectul se va finaliza cu o conferință de valorizare și diseminare a activităților proiectului, pentru părinții elevilor școlii.

Grantul alocat proiectului va fi utilizat pentru desfășurarea activităților lui, pentru crearea produselor finale stabilite și pentru achiziția de materiale și instrumente care să faciliteze activitățile de învățare subsumate acestuia.

Prin toate activitățile proiectului, școala își dorește mai degrabă să prevină comportamente violente la nivelul comunității școlare, să educe elevii în spiritul unei bune colaborări și asigurării stării de bine la nivelul unității de învățământ.

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

7 cazuri de pestă porcină africană în acest an la Botoșani, unul la Suceava

În momentul de față, în România sunt 43 de focare de pestă porcină africană active, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.

Citeste politica de confidentialitate a datelor cu caracter personal