Traficul aerian și feroviar spre și dinspre București, afectat serios din cauza ninsorilor

Traficul aerian și feroviar spre și dinspre București a fost afectat serios din cauza ninsorilor abundente din sudul țării.

Zborul Tarom București-Suceava de ieri a fost anulat din cauza vremii severe din capitală și prin urmare nu a mai fost operat nici zborul retur de azi dimineață de la Suceava la Otopeni.

De la București trebuiau să ajungă la Suceava 36 de pasageri, iar în avionul de azi spre București trebuiau să fie 38 de persoane, care vor fi reprogramate pentru alte zboruri.

De asemenea, zborul AnimaWings din această dimineață de la București la Suceava a fost anulat din cauza unei defecțiuni tehnice apărute la aeronavă, pasagerii fiind anunțați din timp despre această problemă.

Circulația pe magistrala feroviară Suceava – București este întreruptă în zona Buzău – Ploiești, ceea ce afectează direct trenurile cu destinația Suceava.

Conform unei comunicări oficiale a CFR Călători, trenul IC 551, care trebuia să plece din București la 6.28 dimineața este suspendat.

La fel stă situația și cu trenul Intercity plecat de la Suceava spre Capitală, care a fost suspendat pe distanța Suceava – Mărășești.

Pe distanța Ploiești – București circulația feroviară este închisă din jurul orei 05:00, din cauza unor copaci căzuți pe linia de contact.

Trenul de noapte de la Vatra Dornei la București a rămas pe traseu, la Pufești și avea la ora redactării materialului o întârziere de peste 350 de minute.

Publicitate

Publicat de: Suceava Info

Alte articole

Marșul Absolvenților USV, miercuri seară, în centrul Sucevei, se va încheia cu un concert al artistului Rareș

Casa de Cultură a Studenților Suceava, în parteneriat cu Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.