De Ziua Copilului primarul comunei Fântânele, a venit cu o veste importantă postată pe social media, pentru cei mai tineri locuitori ai comunei. Primarul Vasile Sabie, a anunțat lansarea unui nou proiect dedicat copiilor și tinerilor, realizat împreună cu coregraful Alina Leonte.
Inițiativa vizează înființarea a două echipe de dans pentru copii cu vârste între 7 și 16 ani, participarea fiind gratuită. Proiectul este finanțat de Primăria și Consiliul Local Fântânele și are ca scop susținerea activităților culturale și artistice în rândul tinerei generații.
Preselecția va avea loc pe 21 iunie 2026, de la ora 16:00, la Căminul Cultural din Bănești, iar toți copiii pasionați de dans sunt invitați să participe.
Totodată, primarul Vasile Sabie a adresat o invitație și copiilor talentați din comună care studiază un instrument muzical sau au aptitudini artistice. Autoritățile locale, își propun să identifice și să reunească acești tineri pentru a pune bazele unei mici fanfare sau orchestre de copii și tineret, care să reprezinte comuna Fântânele la evenimentele culturale și artistice din anii următori.
„Îi așteptăm cu drag pe toți cei care doresc să se implice și să contribuie la dezvoltarea vieții culturale a comunei noastre”, a transmis primarul Vasile Sabie.
Sursa: Facebook, Marian Sabie.
Info Suceava Stiri Suceava, reportaje, evenimente, informatii utile